Copyright: Ivan Dan Gabriel 2008 ©.
ALPINISM Generalitati Alpinismul este ramura sportiva care cuprinde ascensiunile in munti, in special escaladarea partilor greu accesibile ale acestora. Alpinismul ca ramura sportiva se imparte in mai multe discipline ,dintre care cele mai importante sunt escalada si alpinismul hivernal. Traseele de catarare sunt clasificate pe grade de dificultate (6B, 4A, 7+, 9-).Escalada incepe de la gradul 7 ( +, - ), iar alpinismul de la gradul 1 pana la 6 inclusiv (A, B); Practicarea alpinismului implica riscuri mari ,de aceea primii pasi pe stanca trebuie facuti sub indrumarea si supravegherea atenta a unui alpinist cu experienta. Folosind un echipament si un material corespunzator,aplicand o tehnica de mers si de asigurare bine pusa la punct, riscul poate fi redus la minimum. Succesul unei ture alpine depinde de conditiile meteorologice si de partener. La alegerea unui partener trebuie sa tinem cont de cunostiintele sale in domeniul alpinismului, de conditia fizica pe care o are si nu in ultimul rand de relatia pe care o avem cu acesta ( cei doi parteneri trebuie sa comunice foarrte bine si sa-si poata incredinta viata unul celuilalt). Inainte de plecarea in ture de iarna sau in trasee de escalada alpinistul trebuie sa fie foarte odihnit fizic si psihic pentru a face fata oricaror probleme ce pot aparea in timpul turei sau al traseului. Traseul se alege în functie de capacitatea echipei (corzii) - adica a nivelului de pregatire pe care echipa respectiva stie ca il detine. Este indicat a se pastra intotdeauna o rezerva de hrana si echipament de energie pentru cazuri neprevazute ca: stricarea vremii, ratacire, bivuac neprevazut, accident. Gradul de dificultate al traseului ales trebuie sa fie in functie de posibilitatile partenerului mai slab. O coarda ideala se compune din parteneri de valoare aproximativ egala. Coarda de doi este cea mai uzuala; intr-o coarda de doi se merge de regula alternativ, fiecare partener fiind cap de coarda pe rand in cate o lungime de coarda (cap schimbat ). Coarda de trei este cea mai sigura dar mult mai lenta datorita asigurarii ce prezinta anumite dificultati. Alpinismul necesita o buna cunoastere a teoriei, dar un manual nu poate inlocui exercitiul practic pe stanca sau sfaturile unui instuctor cu experienta . Roca pe care o întalneste alpinistul poate fi cristalina, caracteristica muntilor inalti, calcaroasa, conglomerate sau gresie, specifica muntilor mai putin inalti. Roca cristalina: Fagaras, Retezat, Rodnei; Roca de calcar: Piatra Craiului, Cheile Bicazului; Roca de conglomerat: Bucegi, Ceahlau, Ciucas. Roca poate fi sanatoasa, compacta si solida sau putreda, dezagregata, friabila; Echipament si material tehnic Incaltamintea Se pot folosi trei tipuri de incaltminte: bocanci grei cu talpa rigida, bocanci de plastic, bocanci usori cu talpa semirigida, espadrile cu talpa flexibila (papuci de catarare). În Carpati (pâna la 3000m) se vor prefera espadrilele sau bocancii usori. Un bocanc bun are fetele dintr-o singura bucata de piele fara cusaturi. Se prefera bocancii cu piele intoarsa care rezista mai bine la umezeala in special daca se dau cu ceara sau cu produse speciale pe baza de silicon. Bocancii trebuie sa corespunda perfect marimii piciorului, nici prea mari, nici prea mici, sa nu fie prea ingusti, sa permita miscarea degetelor pentru a preveni degeraturile si bataturile. Imbracamintea Cea mai buna imbracaminte este cea produsa din fire naturale: bumbac si lana. Lana prezinta urmatoarele avantaje: izoleaza termic, permite o mai buna circulatie a aerului, pastreaza calitatile termice chiar in cazul imbibarii cu apa. Bumbacul permite o mai buna circulatie a aerului, absoarbe transpiratia si este bun de purtat direct pe piele. Mai nou se foloseste echipament din materiale speciale : gore-tex, polartec, cordura, vibram. Echipamentul este bine sa fie viu colorat (rosu, portocaliu, galben) pentru a fi vazut de la distanta. Echipamentul pe baza de puf (pufoaica) este indicat în turele de iarna mai ales pe creasta. Caciula cea mai recomandata este cea stil cagula (ca un ciorap tras peste cap, lasandu-se libere doar ochii si nasul). Manusi, supramanusi, parazapezi. Casca de protectie Are rolul de a apara capul impotriva impactului cu pietre sau peretii stancii. Castile actuale sunt facute din policarbonat combinat cu polistiren expandat. Casca trebuie prevazuta cu curele care sa impiedice nu numai pierderea ei ci si alunecarea peste fata alpinistului in cazul caderii acestuia. Greutatea castii variaza intre 250-400g. Rucsacul Trebuie sa dispunem de doi rucsaci: unul mare-in care incap materialul tehnic, imbracamintea de rezerva, echipamentul de bivuac si alimente pentru mai multe zile, si unul mic pentru mers pe stanca, in care incap doar materialul tehnic, echipamentul de bivuac si alimente pentru traseul ales. Sacul de bivuac Din tesatura sintetica, impermeabil, obligatoriu in cazul traseelor lungi. Hamacul confectionat din fire sintetice avand o greutate de aprox.. 400 g este folosit indeosebi la bivuacurile in pereti verticali. Lanterna frontala poate avea un rol esential pentru evitarea bivuacului. Materialul tehnic UIAA-Uniunea Internationala a Asociatiilor de Alpinism. Coarda- reprezinta cel mai important material tehnic al alpinistului. Corzile actuale sunt de tipul Kernmantel, alcatuite din toroane si mantia de protectie. O lungime de coarda masoara între 43-46 m. Dupa diametru avem: cordelina (între 6-8mm) ,semicoarda (între 8-10mm) si coarda propriu-zisa (între 10-13mm). O semicoarda rezista la caderea unei greutati de 55 kg, forta maxima de soc fiind de 750 N. O coarda rezista la caderea unei greutati de 80 kg, forta maxima de soc fiind de 1200 N. Corzile se clasifica, dupa elasticitate, în: statice (folosite in speologie, alpinism utilitar, in expeditii drept corzi fixe), si dinamice (pentru catarare). In locul unei corzi dinamice, la catarare se pot folosi 2 semicorzi legate concomitent. Corzile trebuie sa reziste la minimum 5 caderi normate pentru a obtine eticheta UIAA. Dupa fiecare traseu se face o verificare atenta a corzii. Daca mantaua prezinta o uzura pronuntata sau se observa strangulari, coarda trebuie scoasa din uz. Corzile imbibate cu apa rezista la una pana la trei caderi în minus fata de o coarda uscata. De aceea corzile sunt impregnate hidrofug ("everdry"). Coarda nu trebuie calcata cu piciorul, nu trebuie expusa la soare, ferita de produse chimice. Hamul de catarare- Hamul de catarare are scopul de a facilita prinderea in coarda si de a repartiza mai eficient rezistenta la un eventual soc datorat desprinderilor. In timpul catararii hamul trebuie sa fie strans pe corp, dar sa nu stanjeneasca miscarea. Hamurile sunt facute din fibre de poliamida sau poliester. Aceste fibre se degradeaza in mod natural in contact cu aerul, chiar daca hamul nu este folosit. Hamul de alpinism se uzeaza si mecanic, in timp pierzandu-si elasticitatea. De asemenea, diferitele particule de nisip, pietris, etc. pot patrunde in tesatura materialului, distrugand fibrele. Acest lucru se poate preveni prin spalarea manuala sau in masina de spalat. Hamurile sunt de mai multe feluri: - escalada (free-climbing) folosite in catararea sportiva, in escalada si in trasee de dificultate mare. La trasee de lungime foarte mare de peste 10 lungimi de coarda se folosesc impreuna cu vesta sau hamuri complete. - speologie (nu au centura, au doar picioare si vesta). - utilitare se folosesc in lucrari industriale (care au diferite stiluri de prinderi: laterale, in fata sau in spate). Hamurile sunt fixe sau reglabile. Ele trebuie sa reziste la o forta de soc de minimum 22kN pentru a fi avizate de UIAA. Firme care produc hamuri: Petzl, Cassin, Salewa, Mammut, etc. Carabiniera - inel metalic cu clapeta prevazuta sau nu cu siguranta. Sistemul de siguranta blocheaza clapeta pentru a nu se deschide sub actiunea unei forte. Dupa forma si constructie se clasifica în: - SPIRIT (usoare, din Zicral turnat); - Forma de "D" (cu sistem de siguranta, din aluminiu aero-grad). Carabinierele rezista la o forta de soc intre 20-30 kN cu clapeta inchisa. Espadrile - papuci prevazuti cu talpa foarte aderenta. Dispozitive de deplasare pe coarda: sunt sisteme de frecare prin care se micsoreaza viteza de alunecare de-a lungul corzii (pentru coborare) si autoblocante (pentru urcare). Stopul: coborator auto-blocant folosit in speologie, operatiuni de salvare. Se foloseste pe toate tipurile de corzi (9-12mm). Racul: coborator pentru distante mari. Este prevazut cu bare care reduc incalzirea si controleaza viteza. Racul nu torsioneaza coarda. Optul: coborator in forma de opt, cel mai popular sistem de franare. Este turnat din aluminiu, rezistent la forte mari de soc. Croll-ul: dispozitiv de inaintare pe coarda folosit în speologie. Se foloseste pe coarda (9-12mm). Basic-ul: are rezistenta sporita pe corzile cu diametru mic. Se foloseste si in subteran si la inaltime, pe corzi dinamice sau statice (8-13mm). Pitoanele: cuie metalice avand forme diverse, prevazute cu inel, care se intepenesc prin batere in fisurile stancii. Pitoanele stau la baza tehnicii de asigurare, precum si a celei de inaintare in traseele artificiale, alaturi de coarda si de carabiniere. Forma de baza este pitonul Fiechtl, turnat dintr-o bucata, cu ureche pentru carabiniera. Toate tipurile de pitoane se confectioneaza de diferite lungimi pentru a fi folosite in functie de adancimea fisurilor. Cu toate imbunatatirile aduse, pitoanele sunt cea mai slaba veriga din lantul asigurarii, din cauza calitatilor variabile ale stancii. Ciocan de stanca (ciocan piolet): este folosit la baterea pitoanelor. Forma obisnuita prezinta un cap plat intr-o parte si piramidal in cealalta, cu o coada de aprox.. 30 cm. Ciocanul este asigurat cu cordelina. Scarita: foloseste la inlocuirea prizelor de picior. Pentru agatarea ei în piton se foloseste o carabiniera. Nodurile care isi gasesc aplicarea in alpinism trebuie invatate atat de bine incat sa poata fi facute si pe intuneric. Nodul simplu: cel mai rudimentar nod, serveste in primul rand pentru "asigurarea" altor noduri, avand rolul de a impiedica alunecarea si desfacerea lor intamplatoare. Nodul de mijloc simplu (coada vacii): cel mai des folosit datorita faptului ca se executa usor si este sigur. Dezavantajul este ca la solicitare puternica se strange foarte tare si se desface cu greutate. Nodul de mijloc dublu (optul): este utilizat in aceleasi scopuri ca si cel simplu avand avantajul ca se poate desface mai usor. Nodul de autoasigurare (cabestan): este cel mai avantajos nod de autoasigurare. Avantajele sale sunt simplitatea, usurinta cu care se confectioneaza, desface si muta in vederea reglarii lungimii autoasigurarii. Nodul Prusik: este un nod cu proprietatea sa se stranga si sa se blocheze la incarcare, mutandu-se foarte usor odata descarcate. Se mai foloseste si la asigurare, salvare din crevase, la scripeti improvizati si la autoasigurare din rapel. Nodul de urmarire: este un nod de legare a benzilor si a chingilor. Nodul Spierentiesch: este nodul de legare a doua corzi. Ca material tehnic in alpinismul hivernal, turele de iarna si alpinismul de mare cota se folosesc: · Bocanci de plastic · Coltari · Piolet · Hamuri reglabile · Pitoane de gheata sau stanca · Opturi si carabiniere · Corzi "Ever-dry" · Blocatoare · Zelb Ca material tehnic in escalada, se folosesc: · Espadrile · Hamuri fixe sau reglabile · Pudra de magneziu · Carabiniere in bucle echipate · Frenduri, came, pene · Zelburi, opturi, pitoane · Ciocan ECHIPAMENTUL Intrucat vremea la munte se poate schimba de la o ora la alta, cu diferente mari de temperatura, echipamentul va fi adecvat acestor conditii. In general intre echipamentul de vara si cel de iarna nu exista o mare diferenta. Pentru sezonul rece mai avem nevoie doar de un plus de accesorii. Echipamentul montan trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie calduros, usor, rezistent, impermeabil. Imbracamintea din cauciuc sau din tesaturi cauciucate, desi apara perfect impotriva agentilor din afara, are marele inconvenient ca nu lasa sa se evapore transpiratia. In ultimii ani s-au dezvoltat tot mai mult materiale sintetice de tip Polartec, Gore-tex, Sympa-tex, Ceplex, fliess, care indeplinesc ambele conditii (protectie si aerisire). Incaltamintea: Pe munte, chiar si in turele de scurta durata, se folosesc bocancii cu talpa rezistenta. Ei au rolul de a apara picioarele de frig si de apa, si totodata de a tine stransa articulatia gleznelor. Bocancii sunt de mai multe feluri: -Bocancii usori cu talpa semirigida-sunt cei mai des folositi, fiind usori si comozi. -Bocancii grei cu talpa rigida-se folosesc in general iarna, permitand atasarea coltarilor. Ei rezista mai bine la umezeala si frig si dau o stabilitate buna gleznelor. Dezavantajul este aderenta mai slaba si greutatea lor. Talpa bocancului sa fie preferabil din vibram, deoarece acesta asigura o aderenta mai buna atat pe stanca uda cat si pe zapada. -Bocancii de plastic-se folosesc numai in turele de iarna sau la temperaturi extreme. Sunt formati din doua ghete, incaltate una peste alta; -Papucii de catarare-se folosesc numai la escalada, avand o aderenta deosebita. Cum se aleg bocancii: In principal pielea exterioara a bocancului trebuie sa fie de buna calitate, impermeabila, destul de groasa, dar flexibila pentru a nu produce rani. Captuseala interioara nu trebuie sa provoace cute la ciorapi. S-au realizat materiale de o calitate superioara care înlocuiesc pielea. Gore-tex-ul este un material ce permite aerisirea piciorului si nu lasa sa intre apa. Vibram-ul este un material rezistent cu aderenta sporita, folosit la confectionarea talpilor. Incaltamintea usoara: La cabana, pentru a odihni piciorul, este recomandat a se purta o pereche de incaltaminte usoara (adidasi, tenisi etc.). Ciorapii: In bocanci este recomandat sa se poarte doua randuri de ciorapi: una din bumbac, subtire, si una de lana. Parazapezile: In turele de iarna sunt indispensabile, pentru impiedicarea patrunderii zapezii si a umezelii. In lipsa, se folosesc niste jambiere confectionate din material impermeabil. Vara se pot folosi pentru a impiedica patrunderea pietricelelor sau a pamantului in bocanci. Pantalonii de munte: Pantalonii de munte sunt de mai multe feluri, in functie de anotimp si temperatura: pantaloni trei sferturi (tirolezi), pantaloni de bumbac (sau Polartec), suprapantaloni din material impermeabil, cu fermoar lateral. Imbracamintea de corp: -camasa de lana sau bumbac, puloverul de lana (ofera o buna izolare termica, chiar daca este imbibat cu apa), hanoracul, bluza de polartec; -lenjeria de corp:-se recomanda sa fie din bumbac, destul de larga, pentru a nu provoca rosaturi; - tricoul are rolul de a absorbi transpiratia. Iarna constituie inca un strat izolator termic. Geaca - hanorac: -confectionata din material impermeabil, trebuie sa lase corpul sa respire, sa fie usoara, putin larga pentru a nu stanjeni miscarile si sa aiba o culoare vie (aprinsa). Pufoaica -in unele ture de iarna este indispensabila precum si in marile expeditii. -trebuie sa asigure o buna izolare termica, sa fie usoara, sa ocupe putin loc in rucsac. Manusile: -cele mai indicate sunt cele din polar, dar in lipsa lor se pot folosi cele din lana cu cinci degete. Iarna este necesar ca peste acestea sa folosim si o pereche de supramanusi din material impermeabil si izolator. Caciula: -trebuie sa apere urechile si fruntea de frig; -confectionata din lana sau polar; -iarna, pe timp nefavorabil, se pot folosi caciulile de tip cagula. Pelerina de ploaie: -in lipsa materialelor din gore-tex, cea mai buna imbracaminte este pelerina confectionata din panza de nylon, mai ales daca aceasta acopera si rucsacul. Ochelarii de soare: -indispensabili iarna, trebuie sa opreasca cel putin 85% din radiatiile ultra-violete ale spectrului vizibil pentru ca ochii sa nu fie vatamati; -pentru o perspectiva buna in ceata, se folosesc lentilele de culoare galbena, rosie sau portocalie; -pentru soare puternic se recomanda lentilele gri sau verzi. Rucsacul: Confectionat din material impermeabil, respectiv cordura sau oxford, preferabil din cordura datorita calitatilor sale superioare; -rucsacul trebuie sa aiba o culoare vie (aprinsa ): rosu, galben, portocaliu sau verde; -este de preferat a nu se folosi rucsacii de tip vechi cu cadru metalic sau ranitele militare. Cum se face rucsacul ? - hainele si sacul de dormit se pun in pungi de plastic; - impartirea optima a greutatii din rucsac in turele lungi, pentru a evita oboseala, se face astfel: - jos se pun lucrurile usoare (sac de dormit); - apoi cele cu greutate medie; - in dreptul omoplatilor se pune ce este mai greu; - pe exterior se aseaza tot lucruri usoare.; - trusa medicala se pune cat mai la suprafata. Sacul de dormit: - in orice ocazie, sacul de dormit este indispensabil. El trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: - sa mentina caldura in interiorul sau ; - sa permita evaporarea transpiratiei; - sa fie impermeabil si usor; - captuseala trebuie sa fie din panza; daca este din fas acesta nu permite o buna aerisire. Lanterna: - obiect absolut necesar. Serveste la orientarea pe timp de noapte si este foarte utila in pesteri. La catararea pe stanca in timp de noapte se foloseste lanterna frontala care permite folosirea mainilor (foarte importante sunt bateriile si becul de rezerva). Alte accesorii: - busola - toporisca - ceas - briceag - harta - cutit - pix - bidon de apa - carnet de notite - vase de gatit - chibrituri - coltari - lumanari - piolet - trusa sanitara - bete de schi Tinuta de drum: Vara, indifierent de timp, turistul trebuie sa fie echipat in felul urmator: - bocanci; - doua perechi de sosete, una de lana si una de bumbac ; - pantaloni scurti sau trei sferturi, numiti tirolezi; - tricou de bumbac sau camasa de bumbac; - palarie sau sapca pe timp insorit, pentru a evita insolatiile; - pe timp nefavorabil se vor folosi pelerinele de ploaie, hanoracele, puloverele sau bluzele de polar etc.; - de asemenea, indispensabile din tinuta de drum a turistului sunt parazapezile Iarna, indiferent de timp, turistul trebuie sa fie echipat in felul urmator; - bocanci de iarna ; - trei perechi de sosete, una de lana si doua de bumbac; - pantaloni impermeabili din fas, cordura sau gore-tex (suprapantaloni); de la caz la caz pe sub pantalonul impermeabil se pot folosi colantii din bumbac sau pantalonii din polar; - tricou de bumbac; - pulover sau bluza de polar; - geaca, hanorac din fas sau gore-tex; - pe timp nefavorabil se vor folosi manusi, supramanusi, caciula (cagula), parazapezi. METEO Precipitatiile, ceata, vantul si alte fenomene atmosferice au o mare importanta in organizarea unei excursii pe munte. Roua - apare in noptile senine sau atunci cand nebulozitatea este redusa, fara vant, cand are loc racirea puternica a solului si implicit a aerului de la suprafata solului, realizandu-se atingerea starii de saturatie (vaporii de apa se transforma in picaturi fine de apa). Bruma - se produce in acelasi conditii ca si roua, dar racirea suprafetei terestre determina scaderea temperaturii sub 0 °C. Chiciura (promoroaca) - se prezinta sub forma de zapada sau structura cristalina, rezultata prin sublimarea vaporilor de apa sau in urma inghetarii picaturilor de apa. Poleiul - fenomenul de acoperire a obiectelor de la suprafata solului cu un strat dens de gheata, datorita patrunderii unei mase de aer relativ cald si umed intr-o regiune puternic racita anterior. Ceata - este formata din picaturi fine de apa sau cristale fine de gheata (de ordinul micronilor) care se afla in aer, reducand vizibilitatea de la suprafata pamantului. Norii - se numara printre cele mai importante fenomene atmosferice, ei oferind informatii foarte pretioase asupra evolutiei vremii. Norii sunt produsi ai condensarii sau sublimarii din atmosfera libera. Formarea unui nor este determinata de trei conditii : a). In atmosfera trebuie sa existe o anumita cantitate de umiditate, necesara atingerii punctului de saturatie; b). In atmosfera trebuie sa se gaseasca asa numitele nuclee de condensare (care sunt particule de mici dimensiuni care se gasesc in suspensie in atmosfera - praf, microorganisme etc.); c). Trebuie sa aiba loc o racire suficienta a atmosferei pentru realizarea sublimarii. In functie de etajul altitudinal in care se dezvolta, s-au definit mai multe tipuri de nori: A) Etajul superior, dezvoltat la peste 8 (6) km, cuprinde genurile: Cirrus - culoare albastra stralucitoare, structura filamentoasa (forme de suvite, vertebre, fulgi); - se deosebesc de cei din etajul mijlociu prin grosimea mica, transparenta, cu structura filamentoasa clar pronuntata; - prevestesc schimbarea de vreme, sunt mesageri ai timpului ploios. Cirrocumulus - spre deosebire de cirrus, au o structura ondulata sau in forma de smocuri, gramezi, dispuse in siruri; - prevestesc inrautatirea vremii. Cirrostratus - au forma de panza continua, fiind relativ transparenti, omogeni si compacti; - prevad schimbarea vremii. B) Etajul mijlociu, dezvoltat intre 2 si 7 km: Altocumulus - culoare cenusiu deschisa, se prezinta sub forma de valuri, bulgari sau placi despartite prin sparturi prin care se vede cerul; - se deosebesc de cirrus prin desimea si dimensiunile relativ mai mari ale elementelor componente, prin relieful lor variabil; - de stratocumulus se deosebesc prin inaltimea si transluciditatea mai mare. Altostratus - aspect de panza continua omogena, cenusiu - albastruie, care acopera treptat tot cerul (ecranand soarele mult mai bine decat cirrostratus); - produc precipitatii slabe, mai ales iarna; - prevestesc schimbarea vremii (invazie de aer rece, care produce furtuni); - se deosebesc de nimbostratus prin densitatea mai mica si plafonarea mai mare. C) Etajul inferior se intinde de la cateva zeci (sute) de metri pana la 2 km: Stratus - norii cei mai de jos, cenusii (se aseamana cu ceata inalta); - acopera, in general, intreaga bolta cereasca; soarele si luna nu se vad; - nu dau niciodata precipitatii insemnate (din ei ploua marunt sau burniteaza, iar in cursul iernii cade ninsoare slaba). Stratocumulus - au aspectul unor paturi groase sau sunt dispusi in gramezi ori in rulouri, fie de culoare albicioasa (cand sunt in calea razelor soarelui), fie sumbri si opaci (cand acopera discul sau stralucitor); - cateodata au aspectul unor placi sau al unor imensi bolovani de rau; - rar dau precipitatii slabe de scurta durata; - de altocumulus se deosebesc prin dimensiunile componentelor si inaltimea inferioara. - de nimbostratus se deosebesc prin structura ondulata si lipsa precipitatiilor, iar fata de stratus prin inaltimea mai mare si structura clar proeminenta. Nimbostratus - formeaza un strat amorf de culoare cenusie - sumbra, ce intuneca stralucirea soarelui; - dupa cum ii tradeaza si numele ("nimbus" = ploios), acesti nori dau precipitatii sub forma de ninsoare, care, uneori, poate dura zile in sir. D) Nori cu dezvoltare verticala, au baza in etajul inferior si varful in cel superior: Cumulus - nori grosi cu baza orizontala cenusie sau albastruie si varful albicios; - apar izolati sau in salbe cu bazele aflate la acelasi nivel cu marginea norului, mai luminate decat centrul. Cumulonimbus - nori grosi, de culoare inchisa la baza si albi la varf, inaltandu-se ca niste mase enorme in forma de munti cu varful fibros; - acopera, in general, cerul complet; - din ei cad precipitatii sub forma de averse, insotite adesea de descarcari electrice, vijelii si caderi de grindina. E) Nori orografici: - categorie aparte de nori ce apar pe crestele muntilor sub forma de "caciula de nori", care prevestesc timpul ploios, sau "steaguri de nori", uneori aducand ploaie. Semne care prevad inrautatirea sau imbunatatirea vremii A. Vremea rea 1. Daca cerul a fost senin si incep sa apara, dintr-o parte a orizontului, nori albi subtiri in forma de fibre cu ramificatii ca niste ghiare la un capat, in cel mult 3 zile va fi vreme ploioasa; 2. Daca soarele si luna se vad prin nori si au un cerc in jurul lor, vremea se schimba in 2 zile; 3. Cand cerul este acoperit si sub panza de nori cenusii apar nori mici si negriciosi care se deplaseaza intr-o directie contrara, ploaia va incepe in cateva ore sau minute; 4. Timpul se strica in aceeasi zi daca vantul bate intr-o directie, iar norii pe cer merg in directie opusa; 5. Vara, cand observam dimineata, pe un cer albastru, nori alungiti ca niste benzi cu ridicaturi pe ei (ca niste mici "castele "), in dupa amiaza aceleasi zile vom avea o furtuna cu ploaie sau grindina; 6. Furtunile si vijeliile de dupa amiaza, din zilele de vara sunt anuntate si de norii rotunjiti si grupati; 7. Daca norii sunt mici, apar dupa amiaza inspre seara si sunt colorati in reflexe roz sau verzi, urmeaza mai multe zile de ploi mari; 8. Seara, cand pe cer sunt tot felul de nori, la diferite inaltimi, putem fi siguri ca vremea ploioasa se mentine 9. Cand cerul se insenineaza seara, exceptand partea de nord - est a orizontului, care ramane neagra de nori, nici in ziua urmatoare timpul nu va fi frumos; 10. Daca seara bancurile de ceata sau de nori, in loc sa coboare in vale, se prind de varfurile muntilor in urmatoarea zi va ploua; 11. Daca dimineata cerul este alburiu, nu albastru inchis, aerul este putin incetosat, vantul slab si soarele arzator, in dupa amiaza aceleasi zile va fi furtuna cu ploaie abundenta si traznete; 12. Daca ploua marunt si cerul se insenineaza in timpul diminetii, dupa amiaza avem furtuni trecatoare, cu ploi repezi, insotite de descarcari electrice; 13. Daca dimineata aerul este cald si cerul senin, iar vantul bate slab, in cursul dupa amiezii, vara va fi furtuna, iar iarna, seara va fi ceata; 14. Daca dimineata vantul bate tare dintr-o directie pe coasta muntelui si din directie opusa pe creasta vremea se strica repede; 15. Daca este rece si ploua ori ninge si vantul bate tare dinspre sud, vremea rea se mentine mai multe zile; 16. Daca timpul este frumos, dar vantul dinspre nord vest se intareste, sufland violent pe coama muntelui, vremea se strica in zilele urmatoare, devenind ploioasa vara iar iarna incepe sa viscoleasca; 17. Daca timpul este rau, temperatura scade si vantul continua sa bata tare dinspre nord-vest, nu sunt sanse de ameliorare; 18. In Carpati, norii care aduc timp rau sunt, in general, cei care vin dinspre vest si nord vest; 19. In Carpatii Moldovei, cu deosebire pe versantul estic, timpul rau este adus si de norii care vin dinspre nord; 20. Pe versantul sudic al Carpatilor Meridionali, norii ce vin din est si sud-est dau ploi abundente si de lunga durata, mai ales toamna si primavara; 21. Un rasarit de soare intr-o valvataie noroasa, colorata in aramiu este indicatie ca vremea devine ploioasa; 22. Un rasarit de soare printre nori colorati, cerul la orizont fiind violet sau visiniu, este, de asemenea, un indiciu de timp ploios; 23 Cand varfurile muntilor se acopera seara cu caciuli de ceata, vremea se strica in cateva zile; 24. Seara, cand soarele apune si apare mai mare ca de obicei, iar norii din jur au culori diferite, a doua zi va ploua; 25. Seara, cand luna rasare palida si pare mai mare decat in mod obisnuit sau are fasii de nori in dreptul ei, putem deduce ca vremea se va strica; 26. Noaptea, cand luna are in jurul ei un cerc mare luminos (halou) sau unul mai mic colorat (coroana) vremea se va schimba in 2-3 zile. B. Vremea buna 1. Cand norii inalti si subtiri vin vara dinspre rasarit, vremea nu se strica ci se incalzeste; 2. Daca dimineata se ridica din vai numerosi nori, care nu se dezvolta in sus, ci se turtesc si sunt rupti si destramati de vantul tare din inaltimi, in acea zi nu va ploua; 3. Daca ploua si vantul isi schimba directia de la vest si nord-vest, batand dinspre nord si nord-est si devenind mai tare, vremea se amelioreaza rapid si ramane frumoasa mai multe zile; 4. Daca dupa o ploaie linistita care a durat mai multe ore urmeaza o serie de ploi repezi cu vant tare, suntem siguri ca a trecut un sistem noros si urmeaza o perioada de interval cu cer mai mult senin dimineata si noaptea si cu innorari trecatoare dupa amiaza; 5. Dimineata, cand aerul este rece si cerul senin sau putin noros, iar vantul bate slab fara a avea o directie precisa, vremea ramane frumoasa; 6. Daca dimineata este cald si senin si vantul sufla tare dinspre sud, vremea se mentine frumoasa mai multe zile; 7. Daca timpul este rau, dar vantul se roteste batand dinspre nord si nord-est, timpul se va ameliora; 8. Daca timpul este frumos si vantul bate tare sau moderat de la nord, de mai multe zile, vremea ramane frumoasa si uscata mai multe zile; 9. In general, in Carpati, vanturile tari dinspre nord-vest aduc vreme ploioasa vara si viscole iarna, vantul dinspre nord-est mentine timpul frumos sau il amelioreaza pe cel ploios, vantul dinspre sud si sud-vest mentine, de asemenea timpul uscat si calduros, iar vantul de nord cauzeaza un timp rau care nu tine decat cateva ore, apoi vremea devine frumoasa pe un interval mai mare de timp; 10. Daca vantul bate dinspre sud-est sau est, vremea se mentine frumoasa, iar daca ploua, nu se mentine decat pe versantii sudici ai Carpatilor sudici si pe versantii estici ai Carpatilor Orientali; 11. Un rasarit de soare pe un cer alburiu sau portocaliu anunta timp frumos; 12. Un cer de culoare albastru inchis la amiaza inseamna timp frumos; 13. Un banc de ceata prins de varful unui munte arata ca vantul va continua sa bata tare din directia in care este situata creasta. Daca ceata fuge din fata vantului si se ascunde dupa stanca, vantul va slabi; 14. Seara, cand soarele este stralucitor si apune intr-un cer colorat in rosu sau portocaliu, vremea ramane frumoasa. Cunoasterea evolutiei vremii din comportamentul unor animale si plante A). Vremea frumoasa se mentine atata timp cat: - animalele salbatice vor fi vizibile pe creasta; - oile pasc linistite; - vulturii planeaza la mari inaltimi; - soarecii si sobolanii stau afara; - serpii si soparlele stau afara pe stanci; - albinele, viespile, furnicile sunt in plina activitate; - trifoiul isi pleaca tulpina si isi pliaza frunzele; - iarba se umple de roua seara. B). Timpul urat este semnalat de: - adapostirea animalelor salbatice; - intoarcerea turmelor catre adapost; - reintoarcerea soarecilor in ascunzisuri; - ascunderea serpilor si soparlelor; - corbii se aduna in stoluri, croncane si se deplaseaza perpendicular pe directia furtunii care se asteapta; - iarba se umple de roua chiar daca cerul a fost acoperit. VOCABULAR MONTAN A. (inapoi) Abrupt = portiune de teren sau perete foarte înclinat sau vertical. Ac = stanca inalta, varf de forma ascutita (ex. Acele Morarului, Acul Cleopatrei). Amonte = catre originea unui curs de apa sau a unei vai în sens invers curgerii apei. Asigurare = mijloc de evitare sau limitare a caderii alpinistilor. Se realizeaza cu ajutorul cordelinelor, carabinierelor, pitoanelor, pioletilor cu caracter fix (în locurile de regrupare sau odihna) si caracter mobil (în ascensiune). Autofilare = manevrarea corzii în scopul autosustinerii in catarare. Aval = catre punctul de varsare al unui curs de apa. Aven = adâncitura în sol (put) de forma cilindrica, formata prin dizolvarea rocilor calcaroase sau prin prabusirea tavanului unei pesteri. B. (inapoi) Bavareza = tehnica de catarare libera în opozitie, constând în actiunea prizelor de mâna si apasarea în prizele de picior. Este denumita "tehnica piaz". Brâna = poteca într-un perete stâncos. Brâu = brâna de mari dimensiuni. Bucla = bucata de coarda sau chinga, având capetele înnodate sau cusute între ele. Bazin hidrografic = suprafata de teren de pe care îsi colecteaza apele un curs de apa si afluentii sai. C. (inapoi) Carabiniera = inel metalic ce serveste la atasarea de pitoane a corzilor sau scaritelor Canion = vale adanca si ingusta, de natura eroziva, cu versante abrupte si cu fundul ingust, de obicei ocupat in intregime de albia minora Caldare = vale priporoasa, de obicei cu pereti din stânca sau bolovanis Cheie = sector îngust dintr-o vale cu versanti stâncosi, înalti si abrupti (formati din roci calcaroase, îndeosebi) Cheie de picior = întepenirea piciorului într-o fisura pentru realizarea unei prize Clabucet = munte de forma rotunda acoperit cu paduri. Ex.: Clabucetul Baiului. Coasta = versant, panta a unui deal sau munte Coarda = funie folosita de alpinisti în asigurarea catararii, coborârii în rapel, confectionata prin împletirea unor fibre sintetice rezistente (8 - 12 mm.) Coltar = dispozitiv cu colt de otel care se aplica pe bocanci pentru o mai mare aderenta la zapada întarita sau la gheata. Poate avea 10 sau 12 colti. Cordelina = coarda subtire de diametru 4 - 7 mm. Cornise de zapada = streasina care se formeaza obisnuit deasupra unei rupturi de panta, saritori sau pe o creasta expusa curentilor Creasta = limita superioara a unui masiv muntos materializata în versanti relativi abrupti Crevasa = despicatura verticala în corpul ghetarilor datorata miscarii acestora si a plasticitatii lor reduse Curba de nivel = linie curba inchisa, rezultata din sectionarea unui relief cu planuri paralele echidistante si merge pe versantul unui munte fara a urca sau a coborî Curmatura = depresiune care întrerupe continuitatea unui munte si care serveste drept trecatoare Custura = creasta de munte stancoasa si ascutita D. (inapoi) Defileu = sector de vale lunga, îngusta si foarte adânca, formata de un curs de apa Dolina = adâncitura în sol, sub forma de pâlnie F. (inapoi) A fila = a elibera succesiv coarda cu scopul asigurarii coechipierilor Fisura = crapatura în stânca folosita la întepenirea pitoanelor sau a prizelor de catarare G. (inapoi) Gol alpin = zona montana aflata deasupra padurii, golasa sau acoperita cu vegetatie arbustica, ierboasa Grad de dificultate = indicator numeric indicând greutatea traseului; scara de la 1 la 6 cu subdiviziunile A si B (Ex.: 5A, 3A etc.) Grohotis = îngramadire de pietre colturoase rupte din munte si pravalite pe panta. Uneori, poate porni în adevarate avalanse H. (inapoi) Ham = centura de siguranta croita din chinga (sub forma unui scau în jurul coapselor) Horn = fisura verticala larga si putin adânca într-un perete stâncos I. (inapoi) Iezer = lac de munte, tau Izopren = salteluta din poliester folosit pentru termoizolare J. (inapoi) Jepi = arbust intilnit in zonele montane inalte (jneapan) Jgheab = fagas sapat de scurgerea apelor L. (inapoi) Lungime de coarda = etapa de catarare, corespunzând ca lungime cu cea a coardei M. (inapoi) Mansa = portiune de perete cu un sistem de asigurare; e utilizata în desfasurarea antrenamentelor sau ca barem pentru admiterea în concursuri Magura = forma de relief aproape conica ce se ridica deasupra zonei înconjuratoare Ex. "Magura Codlei" O. (inapoi) Obârsie = portiunea de început a unei vai, unde se formeaza apa care o strabate (Ex.: Obârsia Ialomitei) "Opt" de rapel = cel mai popular sistem de frânare, turnat din aluminiu, rezistent la soc, are forma de opt. P. (inapoi) Padina = mic platou pe vârful unui deal sau munte (Ex.: Padina lui Calinet) Pas = zona de trecere de pe un versant pe altul, folosindu-se o sa sau o curmatura Pestera = gol natural format în subteran prin actiunea apelor asupra rocilor solubile Pot fi - active (parcurse de un curent de apa) - pasive (fara prezenta apei) Piolet = instrument asemanator unui târnacop utilizat îndeosebi pentru escaladare în zonele acoperite cu zapada sau gheata Piton = cui metalic cu forme diverse, ce se întepeneste prin batere în fisurile stâncii, prevazut cu ureche sau inel Plai = picior de munte acoperit cu vegetatie, putin înclinat, strabatut sau nu de o poteca Ponor = creasta prapastioasa formata din prabusirea, ruperea sau alunecarea unor straturi de teren Priza = proeminenta, scobitura sau fisura R. (inapoi) Rapel = coborâre prin alunecare pe o corda cu ajutorul unui sistem de frânare, numit opt de rapel. Acest dispozitiv permite recuperarea coardei dupa terminare S. (inapoi) Saritoare = ruptura de panta de forma unei cascade pe firul vailor sau vâlcelelor stâncoase Sohodol = vale fara apa Surplomba = portiune de stânca ce depaseste planul vertical; se trece cu ajutorul scaritelor Strunga = depresiune, spartura într-o creasta sau muchie stâncoasa. Ex.: Strunga Ciobanului, Strunga Dracului - Fagaras S. (inapoi) Sa = denivelare în cadrul unei creste montane de forma unei sei Sesar = traseu cu grad 6 de dificultate T. (inapoi) Tau = lac glaciar T. (inapoi) Tanc = varf stancos pe linie de culme a unui munte sau pe versantele acestuia V. (inapoi) Vâlcel = adâncitura, vale mica pe fata muntelui Vânturis = cascada de dimensiuni mici (Ex.: Cascada Vânturis - Bucegi) Versant = malurile unei vai, fetele unei culmi sau crestele muntoase Z. (inapoi) Zanoaga = acumulare de apa Zelb = segment de coarda de lungime variabila cuprinsa intre 100-150 cm (cu sau fara noduri) se foloseste pentru odihna si autoasigurare in perete. ORIENTARE Scurt istoric Orientarea turistica sportiva a aparut in tarile scandinave, cel dintai concurs desfasurandu-se in 1897, in Norvegia. Raspandirea orientarii ca sport in afara teritoriului scandinav s-a facut abia dupa 1945, iar dupa organizarea intr-o serie de tari de campionate nationale s-a ajuns, in 1962, l-a desfasurarea primului Campionat Mondial de Orientare, intr-o alta tara scandinava, Finlanda. Orientarea este practicata azi ca sport de performanta in probe ca: individual, stafeta, cursa lunga (pana la 30km), intreceri de noapte, intreceri cu mai multe etape (2-7 zile consecutive), pe schiuri etc. Elementele componente ale busolei si hartii Citirea unei harti se poate realiza numai printr-o cunoastere temeinica a elementelor care o compun: scara hartii, semnele conven\ionale, nordul hartii (liniile nordului) etc. Toate acestea creeaza celui care foloseste harta o imagine reala a terenului care il inconjoara, precum si a viitorului traseu care va fi parcurs. A. HARTA a. Scara hartii Scara hartii este raportul care ne arata de cate ori a fost micsorat terenul (lungimile si suprafetele), pentru a fi reprezentat pe harta. Ea poate fi reprezentata sub doua forme: numeric sau grafic, de unde si denumirile de scara numerica si scara grafica. - scara numerica este cea mai des intalnita pe hartile de orientare turistica. Ea este exprimata sub forma unei fractii al carei numarator este egal cu unitatea, iar numitorul este numarul care arata de cate ori liniile din teren sunt reduse pe harta. De exemplu: 1/10.000; 1/25.000. Pentru usurarea utilizarii scarii numerice, este bine sa se retina urmatoarea regula: daca de la numitorul scarii se vor taia ultimele doua zerouri, atunci numarul ramas va arata cati metri reprezinta pe teren un centimetru de pe harta. - scara grafica este reprezentata pe latura de sud a hartii printr-o linie dreapta divizata in parti egale. Pe scarile grafice se arata prin cifre care este distanta in metri corespunzatoare unei diviziuni. Se foloseste mai mult pe hartile turistice. b. Directia nord Aceasta apare pe harta sub forma unor linii subtiri, verticale, paralele intre ele, indicand directia nord prin sagetile de la unul din capete. Daca nu exista aceste linii, obligatoriu harta va avea indicata directia nord printr-o simpla sageata, impreuna cu litera N, sau o rozeta a punctelor cardinale. B. BUSOLA Principalele elemente care compun busola: a. Placa de baza (suprafata-suport): Are drept scop asigurarea unui suport pentru celelalte elemente. b. Lupa: Se foloseste in cazul in care elementele de pe harta sunt greu observabile si este necesara marirea acestora pentru o vizualizare mai buna. c. Rigla: Se afla pe marginile placii - suport; cu ajutorul ei putem masura distanta intre doua repere de pe harta, transformand lungimea masurata pe harta in lungimea adevarata aeriana (unele busole au rigla gradata la scara, citirea distantei facandu-se direct). d. Cadranul gradat: Are un rol foarte important in orientarea cu harti si dupa azimut sau viza (unghiul dintre o directie oarecare si directia nordului, masurat in directie inversa acelor de ceasornic); cadranul este mobil, putandu-se roti la 360o si are insemnate punctele cardinale. e. Acul magnetic: Este elementul cel mai important al busolei si arata tot timpul directia nord-sud. Jumatatea acului care arata nordul este colorata, de regula cu rosu, iar la unele busole varful acestui ac este fosforescent, asigurandu-se in acest fel orientarea pe timp de noapte. f. Liniile nordului: Impart cadranul si se rotesc odata cu el, avand indicata directia nordului; se folosesc pentru orientarea hartii si luarea vizei. Orientarea pe harta fara busola In cazul in care nu avem busola si vrem sa ne orientam pe harta, dorind sa gasim locul in care ne aflam, este necesara determinarea unor repere vizibile clar. Dupa detectarea pozitiei lor pe harta, se va misca harta astfel incat pozitia reperelor alese din jurul nostru sa corespunda cu pozitia lor pe harta (reorientata in noua pozitie). Pe parcursul deplasarii pe traseu, dintr-un punct in altul, se urmareste ca harta sa fie orientata dupa pozitia reperelor din jurul nostru. Alte mijloace de orientare A. Dupa steaua polara In timpul noptii se poate afla pozitia punctelor cardinale luandu-se in considerare faptul ca daca ne indreptam cu fata spre Steaua Polara, aceasta ne va indica intotdeauna directia spre nord. B.Pe baza observatiilor asupra unor obiecte sau fenomene din natura a. Pe partea de nord, copacii au coaja neregulata, crapata, umeda, uneori acoperita cu muschi; b. Inelele anuale de crestere observate la trunchiurile de copaci taiati sunt mai indepartate unele de altele in partea dinspre sud a trunchiului; c. La copacii izolati sau la cei de la marginea padurilor, ramurile si frunzele sunt mai dese inspre sud; d. Muschii acopera stancile si pietrele mari pe partea de nord a lor; e. In partea de nord a poienilor din padure, iarba este mai deasa decat pe cea din sud; f. Zapada se mentine un timp mai indelungat in partea de nord a cladirilor si pomilor; g. La bisericile ortodoxe, altarele sunt indreptate spre est. PRIMUL AJUTOR Primul ajutor la locul accidentului Posibilitatile acordarii primului ajutor sunt influentate in primul rand, de locul in care s-a produs accidentul. In cazul accidentelor montane, care se produc de obicei in locuri izolate, actul de acordare a primului ajutor va trebui sa fie mult mai minutios si mai complet decat atunci cand victima accidentului poate fi transportata rapid la spital, asa cum se intampla in cazul accidentelor petrecute in interiorul localitatilor. Organizarea primului ajutor Cei decisi sa intervina pentru salvarea accidentatului vor trebui sa actioneze cu cea mai mare rapiditate, impartindu-si atributiile. 1. De la inceput salvatorii, impartiti in trei echipe, vor trebui sa execute in acelasi timp : a). prima examinare rapida a victimei; b). crearea barajului de securitate in jurul accidentatului; c). anuntarea accidentului (alerta). a). Prima examinare rapida a victimei se va face la locul accidentului, fara a incerca sa o deplasam. Datorita conditiilor in care ea se executa, examinarea va fi sumara si va incerca sa stabileasca numai daca accidentatul mai respira si daca inima ii mai bate. In acest moment al interventiei nu avem dreptul sa decretam decesul victimei. Executarea rapida si perseverenta a manevrelor de resuscitare cardiorespiratorie pot scoate accidentatul din starea de moarte aparenta. Activitatea inimii o vom cerceta palpand pulsul arterial la nivelul arterelor carotide (pe partile laterale ale gatului), dar cel mai bine bataile inimii, ca si respiratia pot fi ascultate direct cu urechea pe torace. Examinarea pupilelor accidentatului ne ofera, de asemenea, informatii pretioase: daca stopul cardiac este recent instalat, pupilele sant foarte micsorate; daca a trecut un timp mai indelungat, pupilele se dilata mult, semn de mare pericol pentru bolnav. Mai exista posibilitatea ca o pupila sa fie dilatata iar cealalta sa fie stransa (inegalitate pupilara). Este un semn de suferinta grava a creierului, deci de traumatism cranian sever. In cazul in care constatam instalarea stopului cardiac si respirator, daca victima poate fi degajata cu usurinta de la locul accidentului, o vom aseza la sol pe un plan tare si vom incepe imediat executarea simultana a procedeelor de respiratie artificiala gura la gura si masajul cardiac extern; daca victima este incarcerata, manevrele de degajare necesitand operatiuni dificile, se va incepe cu operatiunea de respiratie artificiala gura la gura in pozitia in care se afla accidentatul. Pentru aceasta va trebui sa depunem toate eforturile, pentru a degaja cu maximum de viteza capul si eventual toracele victimei. Cu oarecare sansa, chiar si numai manevrele de respiratie artificiala gura la gura pot provoca indirect si reluarea activitatii inimii. b). Crearea barajului de securitate in jurul accidentatului este indispensabila pentru indepartarea atmosferei de panica care are cele mai nefaste efecte asupra psihicului victimei. In plus, indepartarea curiosilor scutesc salvatorii de interventii si pareri inoportune, care pot altera cursivitatea actiunii de salvare. c). Anuntarea accidentului la politie si la statia de salvare. 2. Scoaterea victimei de la locul dezastrului, problema aparent minora, este momentul responsabil de nenumarate decese. Gesturile intempestive, tragerea corpului de sub daramaturi sau din cabina avariata a unui vehicul accidentat, ca si apucarea necontrolata a corpului victimei, pot agrava leziunile produse de accident. 3. Primul ajutor la locul accidentului se reduce, in fapt, la executarea unui grup restrans de acte medicale, care trebuie executate din primele minute ale accidentarii : - masajul cardiac extern si respiratia artificiala (in cazul instalarii stopului cardiac si respirator); - oprirea hemoragiilor externe (daca exista); - toaleta sumara si pansarea ranilor; - imobilizarea provizorie a fracturilor. Unele din aceste manevre trebuie sa fie executate cu cea mai mare urgenta, chiar la locul accidentului (inainte de a degaja victima de sub darmaturi), altele vor fi executate dupa ce accidentatul a fost scos de la locul accidentului, fiind asezat pe sol intr-un loc mai retras, in conditii mai confortabile. 4. Manevrarea si transportul accidentatului trebuie sa respecte o serie de reguli. De exemplu, una din erorile deosebit de grave, responsabila a nenumarate decese care insa pot fi evitate, este ideea de a transporta accidentatul cu orice mijloc de locomotie. O intarziere de 15-30 minute, pana la sosirea autosanitarei, este compensata cu prisosinta de transportul bolnavului in conditii de securitate. Bineinteles ca vom recurge si la mijloacele de transport civile, atunci cand accidentul s-a produs in locuri izolate, la mare distanta de statiile de salvare. Trusa de prim ajutor Trusa de prim-ajutor trebuie sa contina: 1. Fasa de tifon de 8 cm latime; 2. Comprese sterile impachetate separat in pachete sigilate (tip neadeziv) 10/10 cm; 3. Bandaje; 4. Leucoplast in fluture, simplu, pentru plagi; 5. Leucoplast, role de 2,5 cm; 6. Foarfeci; 7. Un pachet de tampoane de vata sterile; 8. Un bandaj elastic de 7-8 cm latime (pentru luxatii ori entorse de glezna sau pumn); 9. Un pachet de vata absorbanta nesterila (pentru a impacheta atelele); 10. Aspirine; 11. Paracetamol, Algocalmin, Calmant forte (se vor pune si siropuri sau tablete cu doze pentru copii sub 16 ani); 12. Termometru pentru masurarea temperaturii - oral si intrarectal; 13. O sticla cu sirop de ipeca (pentru producerea vomei in cazul inghitirii de substante toxice sau otravuri); 14. Pensa fara dinti; 15. Ace de siguranta; 16. O sticluta de apa oxigenata (solutie 3%); 17. Calciu gluconolactat; 18. O sticluta de tinctura de iod; 19. Xilina sau alt anestezic; 20. Lotiune dezinfectanta; 21. O bucata de sapun plat; 22. Lanterna; 23. Trusa de muscaturi de sarpe; 24. Un antihistaminic, forma lichida sau tablete, pentru reactii alergice. Cum se stabileste starea de sanatate Temperatura: Temperatura normala masurata oral este de 98,6 grade Fahrenheit, plus sau minus un grad, adica 37 °C. La copii, temperatura se masoara de obicei rectal si se considera ca fiind cu o zecime de grad mai mare decat temperatura orala. Pulsul: Frecventa normala a pulsului la un adult in repaus este intre 70 si 72 de batai pe minut. Frecventa pulsului variaza de la individ la individ si poate avea valori mai mari sau mai mici, cu mici diferente. Pentru a afla frecventa normala, asezati trei degete (buricele degetelor) de la o mana imediat sub degetul mare, pe incheietura pumnului de la cealalta mana, pe fata palmei. Numarati pulsatiile timp de 60 de secunde sau numarati timp de 15 secunde si inmultiti cu 4. Pupilele: Pupilele sint portiunile centrale, de culoare inchisa, din centrul ochiului. Dilatatia lor sau constrictia pot fi semne ale diferitelor afectiuni. Febra: Reprezinta modalitatea corpului uman de a semnala ca ceva nu este in ordine. Cel mai adesea indica prezenta unei infectii. Febra mai poate fi prezenta si in astm sau alergie. Greata: Este o senzatie de rau resimtita la nivelul stomacului, deseori insotita de senzatia de voma. Greata poate fi un semn precoce pentru sarcina sau un simptom in multe alte disfunctii, cum ar fi cele datorate mancatului sau bautului excesiv, reactii alergice la intepaturi de albine sau paianjeni, dupa inghitirea de tablete mari, reactii la medicamente, mancare otravita, lesinul, infectiile, apendicita. Durerile de cap: Sunt provocate cel mai adesea de contractarea musculaturii de sub scalp, cauzata frecvent de starea de emotie. Alte cauze de dureri de cap sunt: infectii, sinuzite, alergii, tensiune arteriala, o serie de intepaturi de insecte, lovituri la cap, expunerea in mediu de vapori, alergia la fan, mancarea otravita, tumorile cerebrale. Durerile de cap sunt simptome foarte comune. Instalarea brusca a unei dureri de cap violente, insotita de greata, voma sau tulburari de vedere ori asociata cu rigiditatea cefei, necesita consult medical de urgenta. Un astfel de tip de durere de cap poate fi simptome ale: meningitei, encefalitei, accidentelor vasculare cerebrale sau tumorilor cerebrale. Convulsiile: Sunt cauzate cel mai frecvent de o crestere rapida a temperaturii datorita unei infectii acute. Aceste convulsii (denumite convulsii febrile) rareori au durata mai mare de doua sau trei minute (daca durerea este mai mare, consultati imediat medicul de la camera de garda a spitalului de urgenta). Toate convulsiile febrile trebuie comunicate medicului. Un alt tip de convulsii ce apar frecvent sunt cele din crizele epileptice si apar frecvent la persoanele cu tendinta ereditara spre convulsii; crizele epileptice se pot manifesta si fara o cauza cunoscuta. Crizele epileptice apar cand unele dintre celulele cerebrale devin temporar mai active si elibereaza o cantitate mai mare de curenti bioelectrici ce se imprastie pe anumite portiuni ale creierului sau pe toata suprafata lui. Prima grija a celui ce acorda prim ajutor in astfel de cazuri este aceea de a feri victima sa nu se loveasca in cadere. Conform opiniei curente, persoana in criza epileptica nu este in pericol sa-si inghita limba. Nu puneti nici un obiect in gura victimei. Dupa ce convulsiile inceteaza, sunati medicul. Rani, hemoragii, pansamente Rana reprezinta o intrerupere a continuitatii pielii. Pielea este un adevarat scut de aparare al organismului impotriva agentilor agresivi din mediul inconjurator. Primele 6 ore de la ranire, organismul poate sa lupte cu succes impotriva lor. Dupa acest interval, rana este considerata infectata, chiar daca aspectul ei nu tradeaza infectia. Rana trebuie spalata si dezinfectata in primele 6 ore de la producere. Se executa intai curatirea plagii, pe care o acoperim apoi cu un pansament. Oprirea sangerarii: Cand sangerarea provine din vasele mici ale pielii (capilare), cantitatea de sange este mica si poate fi usor oprita, comprimand pentru 2-3 minute rana cu o batista (panza curata, fasa). In acest interval, organismul pune in miscare un sistem de coagulare care duce la astuparea cu cheaguri a micilor vase rupte. Cand sangerarea provine dintr-o artera, sangele tasneste cu putere, in jeturi intrerupte. El are culoarea rosu deschis. Daca este ranita o vena importanta, sangele are o nuanta de rosu mult mai inchis si iese din rana intr-un jet continuu. Pierderea unei cantitati exagerate de sange poate duce la moartea victimei. Sositi in primele secunde la locul accidentului, va trebui sa incercam sa oprim sangerarea cu "mana goala". Vom realiza acest lucru, strivind cu degetul sau cu pumnul vasul ranit, pe un traiect aflat intre inima si rana, acolo unde el se afla mai la suprafata fata de tegument, trecand totodata peste un plan osos pe care el poate fi comprimat. Punctele de compresie sunt, dupa cum urmeaza: - pe fata laterala a gatului pentru ranile capului si fetei; - in groapa ce se afla imediat in spatele claviculei, pentru ranile umerilor si portiunile superioare ale bratelor; - pe fata interna a bratului, in apropierea axilei, pentru ranile bratului si cotului; - imediat sub cot in jumatatea interna, pentru ranile antebratului; - la incheietura pumnului, pe fata palmara pentru ranile palmei; - in ranile coapsei, genunchiului si gambei, apasarea se face cu cele doua degete groase ale salvatorului, suprapuse, in stinghie; Reperarea locului este inlesnita de faptul ca in aceste puncte se simte la palpare pulsatia arterelor ce urmeaza sa le apasam . Compresiunea digitala a arterelor are marea calitate de a opri sangerarea imediat. Nu poate fi insa folosita mai mult de cateva minute. In acest interval avem insa la dispozitie timpul necesar pentru confectionarea unui garou din material elastic (din tub de cauciuc sau chiar dintr-o bucata de panza). Aplicarea garoului ne confera linistea executarii corecte a toaletei si a pansarii ranii. Aplicarea corecta a garoului cere respectarea catorva amanunte; in primul rand, el trebuie aplicat numai acolo unde vasul este la suprafata, trecand totodata peste un plan osos, de care poate fi comprimat prin apasare. Aceste locuri sunt: radacina bratelor (la 4 laturi de deget sub axila), pentru membrul superior si radacina coapsei (la nivelul stinghiei), pentru membrul inferior. Aici garoul se aplica cu usurinta si, daca este stans corect, opreste sangerarea ranilor, indiferent de nivelul la care se afla aceasta pe membre si daca vasul lezat este artera sau vena. Pentru ca vasele sanguine sunt ascunse in defileele formate de masele musculare, putand scapa astfel stransorii garoului, trebuie sa asezam intre garou si piele un rulou de fasa sau panza. Acesta, fiind asezat perpendicular pe garou si paralel cu vasul, reuseste sa ajunga la el si sa-l comprime, insinuandu-se intre masele musculare. Garoul este bine sa fie facut din cauciuc. In lipsa lui, putem folosi si panza, cu conditia luarii unor masuri suplimentare, pentru a fi sigur ca nu se relaxeaza cu timpul: un prim lat de panza este strans la radacina membrului, dupa care in nod se introduce o bucata de lemn sau un creion, care se rasuceste 180°, fapt care creste considerabil compresiunea circulara. Daca garoul este mentinut o perioada de timp mai lunga de 60-90 minute, exista riscul instalarii unor leziuni degenerative ireversibile, fapt ce poate duce la necesitatea amputarii. Pentru a preveni aceasta, pe pieptul accidentatului este bine sa fie prins cu un ac de siguranta un bilet pe care sa fie notat numele victimei si ora exacta a aplicarii garoului. Toaleta ranii: - toaleta ranii va urmari sa elimine impuritatile din rana; - marginile ranii se spala cu apa si sapun si se dezinfecteaza apoi cu alcool sau tinctura de iod. Aceste substante (iritante) nu trebuie sa atinga rana; - peste rana vom turna mai intai un jet de apa oxigenata, care prin spuma pe care o produce in contact cu rana, scoate corpii staraini; - se toarna, in jet, antiseptice neiritante: solutie de cloramina, rivanol, permanganat de potasiu; - daca corpii straini nu se indeparteaza cu lichidul turnat, atunci ii vom extrage cu o penseta sterilizata la flacara sau cu degetele dupa ce in prealabil ne-am spalat pe maini cu sapun si apoi cu alcool; - rana dezinfectata se va acoperii cu comprese sterile; - rana nu trebuie acoperita cu vata, deoarece aceasta lasa scame; - mentinerea pansamentului se face de obicei cu ajutorul feselor; - fasa se deruleaza intotdeauna incepand de la extremitatea membrului catre baza sa; - prima tura se aplica la cateva laturi de deget sub rana, pe o zona sanatoasa de piele, urmatoarele petrecandu-se astfel incat fiecare tura sa acopere jumatate din tura de fesa precedenta. La ranile de la nivelul palmei, turele de fasa trebuie sa se sprijine si pe antebrat. La fel si la ranile de la nivelul piciorului, ce vor fi acoperite cu ture de fasa care se vor sprijini si pe gamba.
Statistici web